„Bre, multi prosti am vazut eu in viata mea, dar ca voi n-am mai vazut...”
Ion Creanga – „Prostia omeneasca”
Conform unui nou proiect, conceput de Consiliul Municipal Bucuresti, in viitorul apropiat o sa avem „dezlegare” de la Primarie pentru a putea calca pe iarba verde a parcurilor, dar nu mai mult de cinci persoane odata. Tot din acest proiect reiese si faptul ca alergatul sau alte activitati sportive (dar cele nesportive ?) care implica mai mult de cinci persoane sunt strict interzise, amenzile variind intre 350 si 1000 lei. Potrivit unuia dintre directorii (adjunct) la Directia pentru Protectia Mediului din cadrul PMB s-a considerat ca un numar mai mare de cinci persoane ar distruge zona verde. Care zona verde? Raspunsul il da tot acelasi director (adjunct): „zona verde pe care tocmai publicul ar dori sa se odihneasca...” Din cate persoane trebuie sa fie format publicul nu ne mai spune. Probabil ca tot din cinci. Concluzia ar fi ca daca pe o suprafata de teren, sa zicem de 1000 mp, insamantata cu gazon (iarba verde) se joaca cinci copilasi timp de doua ore, sau se joaca cinci copii mai mari timp de doua sau trei ore, „publicul” care doreste sa se odihneasca stand pe iarba trebuie sa astepte pana la terminarea jocului si eliberarea spatiului. Imi imaginez ce batalii se vor duce in parcurile si gradinile publice din Bucuresti pentru mult ravnitul loc de joaca sau de odihna printre firele de iarba verde. Se vor naste discutii in familii in momentul in care mamica si taticul vor sa mearga in parc impreuna cu copilul sau cu copiii. De aici vor apare discriminarile pentru ca cei mari au ultimul cuvant, copiii urmand sa ramana acasa cu bunicii pentru simplul motiv ca odata ajunsi in parc vor devenii „concurenti” la ocuparea unuia dintre cele cinci locuri pe iarba. Aceasta fiind solutia in cazul in care parintii se inteleg. Daca insa apar contradictii repetate periodic intre parinti pe tema data, atunci incep sa se faca si primii pasi spre destramarea caminului. In parcuri si gradini vor lua nastere popularele „cozi” ale caror finalitate se va materializa prin dreptul de a sta sau juca pe iarba. Vor apare speculantii care se vor trezii cu noaptea in cap si vor ocupa locuri la coada, locuri pe care le vor ceda contra unor sume. Este clar ca acestia nu isi vor declara veniturile suplimentare fiscului si de aici se va naste evaziunea fiscala. Nu se va duce lipsa nici a actelor de violenta si a injuriilor, aceste manifestari putand oricand sa degenereze in cate un mic „razboi” in unul sau mai multe zone ale parcului. Politia (cea comunitara) nu va face in mod sigur fata unor astfel de manifestari ale publicului si va apela la politia (cea necomunitara) care si ea fiind depasita de situatie va apela la jandarmi si alte forme mai evoluate ale organelor de represiune care nu vor intarzia sa apara, bine echipate, cu cagulele trase pe fata, cu scuturi si cu bulanele pe pozitia „lovituri rapide si eficace”, ce nu vor ezita sa intre in actiune „batucind”, asa cum le sta in fire si fara discernamant, de la copilul din landou si pana la batranelul cu baston, conform dictonului „ordinul se executa, nu se discuta!” In general cam tot ce nu poate riposta sau refugia si ascunde va fi „batucit”, iar cei mai putin norocosi vor ajunge la sectiile de politie unde vor sta tot la o coada, dar de aceasta data nu pentru a se odihni pe iarba verde, ci pentru a primi cateva amenzi usturatoare date pe bazele unor legi cunoscute sau necunoscute. Alt fenomen previzibil, aducator de „surprize” parintilor ghinionisti, va fi si cel in care pe acesta iarba verde o sa fie prins „al saselea” jucator. Politia (comunitara) va avea sarcina de a „scoate” de la aceasta fiinta „josnica” tot ce poate si prin toate mijloacele „specifice” pentru ca in final sa poata completa procesul-verbal de constatare a contraventiei. De la „capturare”, in caz de necolaborare, se vor aplica metodele populare „standard” de „lupta” incepand cu urecherea, amenintarile, palmuirea, suturile in partea dosnica si interogarea micului cetatean, cu lampa in fata, asupra numelui si prenumelui, cu ce se ocupa mama si tata, precum si a starii sociale a acestora (asta pentru ca „organul” sa nu faca vreo gafa, cat si pentru a avea timpul necesar sa isi abandoneze „victima” fara sa ii cauzeze prea mari „stricaciuni” psihice si fizice, in cazul in care parintii sunt clasificati ca cetateni de rangul 1 sau 1+... Mai mult de atat nu se ridica la ranguri cei din parcurile din Bucuresti. De la rangul 1++ in sus ori au vila cu parc personal, ori stau in alte parcuri de pe alte meleaguri unde numarul persoanelor cu „dezlegare” la iarba este nelimitat ). Daca da gres, „organul”, ambitios si „impartial”, va cauta o alta victima pana cand aceasta va corespunde criteriilor si careia ii va putea face, fara teama ca isi va pierde painea, proces-verbal de contraventie din care acesta sa plateasca cu „alocatia” personala timp de patru sau cinci ani si astfel sa ii vina mintea la cap, iar atunci cand va fi devenit om matur sa nu isi mai doreasca sa stea pe iarba verde. Si tot asa as putea continua cu relatarea acestor intamplari neintamplate. Am ajuns insa la concluzia ca trebuie sa existe si un sfarsit, asa ca am incalecat sau nu pe-o sa si v-am spus povestea mea. Asa am vrut eu ! Am incalecat pe o capsuna si v-am spus o mare si gogonata miciuna ! Pana la proba contrarie !
Ion Creanga – „Prostia omeneasca”
Conform unui nou proiect, conceput de Consiliul Municipal Bucuresti, in viitorul apropiat o sa avem „dezlegare” de la Primarie pentru a putea calca pe iarba verde a parcurilor, dar nu mai mult de cinci persoane odata. Tot din acest proiect reiese si faptul ca alergatul sau alte activitati sportive (dar cele nesportive ?) care implica mai mult de cinci persoane sunt strict interzise, amenzile variind intre 350 si 1000 lei. Potrivit unuia dintre directorii (adjunct) la Directia pentru Protectia Mediului din cadrul PMB s-a considerat ca un numar mai mare de cinci persoane ar distruge zona verde. Care zona verde? Raspunsul il da tot acelasi director (adjunct): „zona verde pe care tocmai publicul ar dori sa se odihneasca...” Din cate persoane trebuie sa fie format publicul nu ne mai spune. Probabil ca tot din cinci. Concluzia ar fi ca daca pe o suprafata de teren, sa zicem de 1000 mp, insamantata cu gazon (iarba verde) se joaca cinci copilasi timp de doua ore, sau se joaca cinci copii mai mari timp de doua sau trei ore, „publicul” care doreste sa se odihneasca stand pe iarba trebuie sa astepte pana la terminarea jocului si eliberarea spatiului. Imi imaginez ce batalii se vor duce in parcurile si gradinile publice din Bucuresti pentru mult ravnitul loc de joaca sau de odihna printre firele de iarba verde. Se vor naste discutii in familii in momentul in care mamica si taticul vor sa mearga in parc impreuna cu copilul sau cu copiii. De aici vor apare discriminarile pentru ca cei mari au ultimul cuvant, copiii urmand sa ramana acasa cu bunicii pentru simplul motiv ca odata ajunsi in parc vor devenii „concurenti” la ocuparea unuia dintre cele cinci locuri pe iarba. Aceasta fiind solutia in cazul in care parintii se inteleg. Daca insa apar contradictii repetate periodic intre parinti pe tema data, atunci incep sa se faca si primii pasi spre destramarea caminului. In parcuri si gradini vor lua nastere popularele „cozi” ale caror finalitate se va materializa prin dreptul de a sta sau juca pe iarba. Vor apare speculantii care se vor trezii cu noaptea in cap si vor ocupa locuri la coada, locuri pe care le vor ceda contra unor sume. Este clar ca acestia nu isi vor declara veniturile suplimentare fiscului si de aici se va naste evaziunea fiscala. Nu se va duce lipsa nici a actelor de violenta si a injuriilor, aceste manifestari putand oricand sa degenereze in cate un mic „razboi” in unul sau mai multe zone ale parcului. Politia (cea comunitara) nu va face in mod sigur fata unor astfel de manifestari ale publicului si va apela la politia (cea necomunitara) care si ea fiind depasita de situatie va apela la jandarmi si alte forme mai evoluate ale organelor de represiune care nu vor intarzia sa apara, bine echipate, cu cagulele trase pe fata, cu scuturi si cu bulanele pe pozitia „lovituri rapide si eficace”, ce nu vor ezita sa intre in actiune „batucind”, asa cum le sta in fire si fara discernamant, de la copilul din landou si pana la batranelul cu baston, conform dictonului „ordinul se executa, nu se discuta!” In general cam tot ce nu poate riposta sau refugia si ascunde va fi „batucit”, iar cei mai putin norocosi vor ajunge la sectiile de politie unde vor sta tot la o coada, dar de aceasta data nu pentru a se odihni pe iarba verde, ci pentru a primi cateva amenzi usturatoare date pe bazele unor legi cunoscute sau necunoscute. Alt fenomen previzibil, aducator de „surprize” parintilor ghinionisti, va fi si cel in care pe acesta iarba verde o sa fie prins „al saselea” jucator. Politia (comunitara) va avea sarcina de a „scoate” de la aceasta fiinta „josnica” tot ce poate si prin toate mijloacele „specifice” pentru ca in final sa poata completa procesul-verbal de constatare a contraventiei. De la „capturare”, in caz de necolaborare, se vor aplica metodele populare „standard” de „lupta” incepand cu urecherea, amenintarile, palmuirea, suturile in partea dosnica si interogarea micului cetatean, cu lampa in fata, asupra numelui si prenumelui, cu ce se ocupa mama si tata, precum si a starii sociale a acestora (asta pentru ca „organul” sa nu faca vreo gafa, cat si pentru a avea timpul necesar sa isi abandoneze „victima” fara sa ii cauzeze prea mari „stricaciuni” psihice si fizice, in cazul in care parintii sunt clasificati ca cetateni de rangul 1 sau 1+... Mai mult de atat nu se ridica la ranguri cei din parcurile din Bucuresti. De la rangul 1++ in sus ori au vila cu parc personal, ori stau in alte parcuri de pe alte meleaguri unde numarul persoanelor cu „dezlegare” la iarba este nelimitat ). Daca da gres, „organul”, ambitios si „impartial”, va cauta o alta victima pana cand aceasta va corespunde criteriilor si careia ii va putea face, fara teama ca isi va pierde painea, proces-verbal de contraventie din care acesta sa plateasca cu „alocatia” personala timp de patru sau cinci ani si astfel sa ii vina mintea la cap, iar atunci cand va fi devenit om matur sa nu isi mai doreasca sa stea pe iarba verde. Si tot asa as putea continua cu relatarea acestor intamplari neintamplate. Am ajuns insa la concluzia ca trebuie sa existe si un sfarsit, asa ca am incalecat sau nu pe-o sa si v-am spus povestea mea. Asa am vrut eu ! Am incalecat pe o capsuna si v-am spus o mare si gogonata miciuna ! Pana la proba contrarie !
Vom sta probabil,la coada in fata spatiilor verzi, asa cum stateau parintii nostri la cozile pentru carne si lapte pe vremea lu' Nea' Nicu,dragi tovarasi!..o aberatie mai mare ca asta nu as putea auzi...dar traim in Romanica...si orice e posibil...Mare Ti-e Gradina,Duamne, si multi prosti ii sar gardu'!
RăspundețiȘtergere