Exercitiu de imaginatie asupra celor doua intalniri de taina de la Snagov, patronate de M.S. Basescu Voda, intalniri la care presa nu a avut acces din motive de securitate nationala. Toti cei prezenti, la interior, constatand ca in tara lucrurile merg de la excelent in sus prin directa grija si mareata conducere ale lui Voda, au hotarat si au jurat solemn sa fure iar de la popor, urmand ca, numai si numai astfel si nu in alt fel, visteria sa se umple. Nu s-au luat in discutie si alte solutii pentru umplerea visteriei deoarece Voda vrea sa ramana in istorie ca fiind autorul celui mai mare genocid, iar dorinta trebuie indeplinita cat mai grabnic de partid. La sfarsitul discutiilor s-au deschis sticlele de sampanie personal de catre Voda si aghiotantul acestuia - dupa cum se va vedea si in imagini, moment care a coincis cu darea tonului pentru inceperea petrecerii date in cinstea viitoarelor "succesuri" intru talharirea poporului si distrugerea tarii, "succesuri" ce vor fi repurtate de Partidul Dictatorial Latrinar (PDL) si de acolitii acestuia. Nu a a lipsit nici celebrul Aliodor Manolea (inginer, doctor in stiinte complementare, autor de manuale si psiholog, specialist in psihoenergetica, bioenergetica, programare neurolingvistica si in cate si mai cate), care a invocat, pe tot parcursul intalnirii de taina si al petrecerii, puterile flacarii violet a transmutarii si libertatii. Aliodor Manolea i-a transformat asa pentru a-i face pe alesii poporului mai greu de recunoscut din motive de securitate... personala.
Se afișează postările cu eticheta guvern. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta guvern. Afișați toate postările
duminică, 4 iulie 2010
luni, 7 iunie 2010
marți, 1 iunie 2010
BANCURI V
Basescu ,intr-una din baile de multime din apropierea unei manastiri , vede o batrana mioapa batand matanii si inchinandu-se in fatza unei troitze cu Iisus pe cruce.
Convins de popularitatea sa si de dragostea netarmurita pe care i-o poarta populatia o intreaba pe batrana:
- De ce nu te inchini mai degraba la iubitul presedinte al Romaniei?!
- Ei, maica, raspunde batrana, tare as mai face-o daca l-as vedea si pe el rastignit...
Convins de popularitatea sa si de dragostea netarmurita pe care i-o poarta populatia o intreaba pe batrana:
- De ce nu te inchini mai degraba la iubitul presedinte al Romaniei?!
- Ei, maica, raspunde batrana, tare as mai face-o daca l-as vedea si pe el rastignit...
Traian Basescu il cheama urgent la Cotroceni pe ministrul de finante si ii spune:
- Sa-mi scoti de unde stii doua miliarde de euro pentru modernizarea penitenciarelor si asigurarea celor mai bune conditii de trai puscariasilor.
- De unde, sefule? Daca am avea banii astia i-am da la invatamant.
- Mai, tu crezi ca dupa acordul semnat cu FMI eu si cu voi mai mergem la scoala?!
- Sa-mi scoti de unde stii doua miliarde de euro pentru modernizarea penitenciarelor si asigurarea celor mai bune conditii de trai puscariasilor.
- De unde, sefule? Daca am avea banii astia i-am da la invatamant.
- Mai, tu crezi ca dupa acordul semnat cu FMI eu si cu voi mai mergem la scoala?!
Boc propune ca semn de recunostinta sa se tipareasca un timbru cu Basescu.
Se duce Basescu, deghizat, la un oficiu postal, sa vada cum se vinde timbrul.
- Nu se vinde, spune functionarul.
- De ce?
- Nu se lipeste.
Cere Basescu un timbru, scuipa pe lipici, il pune pe un plic si-i arata functionarului:
- De ce spui ca nu se lipeste? Uite, se lipeste!
- Da, spune functionarul, dar toti scuipa pe partea cealalta.
Se duce Basescu, deghizat, la un oficiu postal, sa vada cum se vinde timbrul.
- Nu se vinde, spune functionarul.
- De ce?
- Nu se lipeste.
Cere Basescu un timbru, scuipa pe lipici, il pune pe un plic si-i arata functionarului:
- De ce spui ca nu se lipeste? Uite, se lipeste!
- Da, spune functionarul, dar toti scuipa pe partea cealalta.
Ce diferenta este intre Nelson Mandela si Traian Basescu?
Nelson Mandela a stat in inchisoare inainte de alegerile prezidentiale.
Nelson Mandela a stat in inchisoare inainte de alegerile prezidentiale.
Presedintele si primul ministru. au iesit, dupa sedinta, din sediul guvernului:
- Traiane, zise Boc, ce zici, luam ceva?
- De la cine sa mai luam?
- Traiane, zise Boc, ce zici, luam ceva?
- De la cine sa mai luam?
Videanu catre Basescu:
- Sefu, am o veste buna si una rea. Pe care o vreti prima?
- Pe aia rea.
- Geoana a luat 60% din voturi.
- Cum??? Atat de mult? Si care e vestea buna?
- Dumneavoastra aveti 70%!
- Sefu, am o veste buna si una rea. Pe care o vreti prima?
- Pe aia rea.
- Geoana a luat 60% din voturi.
- Cum??? Atat de mult? Si care e vestea buna?
- Dumneavoastra aveti 70%!
La Radio Erevan un ascultator intreaba:
- Putem sa punem Baza pe domnul Traian Basescu?
- Da, dar mai bine puneti acid.
- Putem sa punem Baza pe domnul Traian Basescu?
- Da, dar mai bine puneti acid.
- De ce nu s-a operat Basescu in Romania ??
- De frica sa nu-l opereze CIOMU!
- De frica sa nu-l opereze CIOMU!
- Stiti de ce au demnitarii romani salarii mari?
- Pentru ca prostia se plateste.
- Pentru ca prostia se plateste.
- De ce parlamentarii nu sunt niciodata jefuiti de hoti ?
- Curtoazie profesionala!
- Curtoazie profesionala!
- De ce pedepseste statul roman furtul din buzunare?
- Deoarece nu suporta concurentza!!!
- Deoarece nu suporta concurentza!!!
-Sa presupunem ca as baga mana in buzunarele unui om si i-as lua banii. Ce ar insemna ca sunt in cazul acesta, copii?
-Ministru in cabinetul Basescu-Boc !
-Ministru in cabinetul Basescu-Boc !
luni, 31 mai 2010
DE UNDE DRACU' OR FI STIIND ?
"Ştim ce înseamnă reducerea pensiilor mici şi a salariilor bugetarilor... Fără măsuri dure nu putem asigura plata pensiilor şi salariilor...”
De ce nu ati spus asta si in timpul campaniei electorale? Conform celor declarate de Radu Berceanu se stia situatia in care se afla Romania, insa s-a preferat sa nu se atinga subiectul. Dar intrebarea este de unde stiti domniile voastre ce inseamna reducerea pensiilor mici si a salariilor bugetarilor ? Ati avut vreodata in ultimii douazeci de ani salariu sau pensie mici ? Toti demnitarii, indiferent de culoarea politica, STIU ! Ei stiu totul ! De la cum se fura prin afacerile cu statul pana la cum se fura de la gura cetateanului de rand. Au invatat cu sarg, au fost elevi ascultatori ai scolilor care i-au pregatit pentru astfel de activitati. Practicand tot ce au invatat au capatat odata cu trecerea anilor o experienta de nebanuit pentru un om normal, experienta peste care s-au adaugat lacomia, grandomania, arivismul, obraznicia, tupeul, nesimtirea, aroganta, mitocania, dispretul fata de ceilalti si cate si mai cate astfel de ”calitati”. Din dorinta atavica de a fi primii in top au ajuns sa-si “toarne” fiecare rivalii dupa cum se invarte roata. Din dorinta de a fi primii in top fug de la un partid la altul, tot dupa cum se invarte roata. Din aceeasi dorinta tradeaza, mint si inseala la comanda si in functie de sensul de mers al rotii. S-au rupt de adevaratul scop pentru care ocupa jilturile de demnitari ai unui stat, au uitat cu totul rolul pe care trebuie sa il aiba in conducerea statului, acestea fiind inlocuite de unii, in primul rand cu dorinta de a prospera personal, de altii de a prospera impreuna cu familia, altii mai ambitiosi adauga si neamurile, prietenii care la randul lor adauga, adauga, adauga. Astfel, a ajuns tara in situatia in care a ajuns avand la carma un numar de degenerati frustrati, ori ei direct, ori parintii lor, pana mai acum douazeci de ani. Daca frustrati sub regimul comunist au fost parintii, atunci “ce naste din pisica soareci mananca”, daca au fost ei, atunci isi scot la lumina adevarata fata. Asa apar ministeriabili ca Seitan care STIU cat de greu se traieste dintr-o pensie mica, dintr-un ajutor social, dintr-un salariu minim... Dar nu spun si de unde stiu lasand auditoriul sa isi inchipuie ca si ei sufera cot la cot cu cei aflati in pragul mizeriei si saraciei. De unde stii ma ministrule cum se traieste din cele enumerate mai sus ? Cand ai avut ultima data un salariu minim pe economie, o pensie minima sau medie, cand ai trait din ajutorul social sau din cel de somaj ? Personal cred ca nu stii nimic si vreti doar sa te dai mare si atoatestiutor. Ceea ce stii, dar te faci ca nu stii, insa pregatesti terenul pentru momentul cand vei spune ca STII, este faptul ca masurile luate pana acum sunt ca si o frectie la un picior de lemn. Probabil din motive de “securitate nationala” sau poate numai “securitate personala” nu aveti niciunul dintre demnitari dezlegare de la Carmaciul Suprem sa faceti vorbire despre faptul ca incepand cu anul viitor masurile cu care cautati sa “acomodati” de pe acum populatia vor fi puse in practica. Asta ca sa nu spuna cineva peste sase luni ca nu am fost avertizati din timp. Cati or sa mai accepte minciuna o sa vedeti la momentul potrivit, dar pana atunci ar fi mai corect daca nu s-ar mai practica minciuna la nivel de stat, daca solidaritatea de care se face atata caz s-ar vedea si la nivelul demnitarilor. Cam slabe sperante, chiar zero se poate spune. Tot personal va doresc tuturor demnitarilor acestei tari, indiferent de culoarea politica – pentru ca nu sunteti mai buni cu nimic unii decat ceilalti, “SA TRAITI BINE !” o perioda cuprinsa intre cel putin un an de zile si pana la sfarsitul vietii (dupa demnitatea ocupata de fiecare in acest stat), avand un salariu sau o pensie minime pe economie (alegeti ce doriti pentru ca de ambele nu aveti voie sa beneficiati), sa fiti bine paziti si ascultati ca sa nu cumva sa incercati un atentat la siguranta nationala.Daca este posibil dupa niste ziduri inalte si cu sarma ghimpata ca nu cumva cineva din exterior sa incerce sa patrunda in “raiul” vostru. Gandurile astea, mai putin criminale, le am si pentru faptul ca dupa 1989 a fost desfiintata pedeapsa cu moartea, iar rumanul s-a mai invatat cu hotii si cu jegurile, iar intre timp a devenit ceva mai omenos.
miercuri, 26 mai 2010
duminică, 9 mai 2010
NOU PROGRAM GUVERNAMENTAL/NEW GOVERNMENT PROGRAM
Sub genericul "Daca nu prima casa, atunci, in mod sigur, ultima!", acest program debuteaza in luna iunie a acestui an si este dedicat somerilor, bugetarilor, pensionarilor si copiilor.../Under the motto "If the first house, then surely the last!" this program begins in June this year and is dedicated to unemployed, budgeting, pensioners and children ...
Etichete:
bugetari,
criza,
economie,
guvern,
incompetenta,
pensionari,
politica,
program,
saracie,
someri
miercuri, 22 iulie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





