vineri, 25 iunie 2010

MAI RESPECTA CINEVA CONSTITUTIA ROMANIEI?

Din pacate se pare ca din ce in ce mai putini din randul celor ajunsi in randurile puterii sau dintre cei care considera ca au puterea la discretie sau ca pot “jongla” cu parghiile ei dupa bunul plac. Astfel, Articolul 16, in alin. 1 si 2 dau de inteles (numai ?!) ca:
(1)Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2)Nimeni nu este mai presus de lege.
Adica pentru ce pensionarii care au fost in perioada activa magistrati trebuie sa aiba pensii speciale ?
De ce sa nu aiba pensii speciale si ceilalti cetateni? Ei, ceilalti, au muncit atatia ani cat au muncit pentru cine ? Magistratii pentru cine au muncit ? De ce trebuie considerata mai importanta magistratura decat medicina, arhitectura, ingineria, chimia sau orice alta breasla ? Daca exista astfel de privilegii hai sa ne facem toti o natiune de magistrati ca sa avem pensii, nu bune, foarte bune si chiar cum se spune in ultimele luni, “nesimtit” de bune ! Cu ce contribuie mai mult la bunastarea unei natiunii magistratii in comparatie cu medicii, inginerii, arhitectii, economistii, brutarii, mecanicii, constructorii, gunoierii ? Fiecare meserie are importanta ei sociala. Pe magistrat nu l-a obligat nimeni sa se faca magistrat pentru ca acum sa ridice pretentii si sa ceara privilegii. Singur si-a ales meseria pe care a practicat-o zeci de ani. Poate unii se vor intreba ce ne-am face fara magistrati ? Dar ce ne-am face fara medici, fara ingineri, brutari, gunoieri, cat si fara alte multe meserii ? Singurul criteriu dupa care ar trebui acordate pensiile pentru activitatea depusa trebuie sa fie unic pentru toti cei care se gasesc in situatia de a fi pensionari, iar acesta este cel al contributivitatii fiecaruia la fondul de pensii. Contribuie sau au contribuit cu ceva in plus la acest fond de pensii cei din magistratura sau aceste pensii speciale sunt constituite din sumele depuse de ceilalti ce au practicat meserii fara importanta deosebita in optica celor avantajati, iar acum, fara nicio rusine, pretind sume care in fapt sunt furate, pic cu pic, de la ceilalti contribuabili acestora din urma miscoranduli-se drepturile banesti la care ar avea dreptul. Personal nu sunt de acord sa mi se ia nici macar un banut din dreptul meu la pensie pentru a fi adaugat peste alti  banuti, luati (furati) de la alte persoane pentru a aduna sumele necesare satisfacerii privilegiilor fostilor magistrati. Si asa consider ca sunt furat destul de STATUL ROMAN in fiecare zi, in fiecare minut si in fiecare secunda prin toate metodele de care dispune. Daca exista o lege, atunci aceea sa fie la fel pentru toti, iar fostii magistrati sa se supuna acesteia conform principiului, care in viata activa ar fi trebuit sa ii ghideze, anume ca NIMENI NU E MAI PRESUS DE LEGE. Dupa hotararea de azi, 25 iunie 2010, a Curtii Constitutionale, se pare ca acest principiu a fost uitat de multa vreme, iar privilegiile sunt mai presus de lege deoarece au avut grija, nu cu mult timp in urma, sa aplice principiul “cine imparte, parte isi face” si sa il ridice la nivel de lege. S-ar putea pune intrebarea, fireasca in aceste momente, ce s-ar intampla daca fiecare breasla ar putea sa-si faca legile dupa bunul ei plac ? Sau poate, ca putere in stat, pe langa cea executiva si legislativa, justitia are o Constitutie proprie dupa care se ghideaza si pe care o aplica ? Adevarul este ca intr-o tara ca Romania puterile si rolul lor in stat ar trebui urgent redefinite, iar Constitutia actuala, care de multa vreme a incetat sa mai fie respectata,iar ce este mai grav este ca a inceput sa nu mai fie respectata incepand cu cei de la varful piramidei, ar trebui inlocuita cu o Constitutie a bunului plac. Cred ca in curand vor incepe sa dispara drepturile si libertatile cetatenesti, iar ca o contra masura vor fi inlocuite cu astfel de LEGI ale bunului plac impuse si puse in practica de cei mai importanti membri ai nomenklaturii care dupa cum se observa in ultimul timp devin, in relatia cu poporul, din ce in ce mai ostentativi, obraznici, nesimtiti, nepasatoari si plina de ura, privind acest popor cu o dusmanie greu de descris. Constat cu durere ca Romania a devenit tara unde minciuna este ridicata la rang de LEGE si are drepturi depline.

joi, 17 iunie 2010

GUVERN DE PLUMB

Guvern de plumb
              (Adaptare dupa poezia “Plumb” de George Bacovia)


Dormeau adanc ministri mei de plumb
In jilturile lor, din lemnul cel mai scump,
Visand ca sunt in baldachin la Hotel Trump,
Iar pe delături, le-atarnă grele draperii, de plumb.

Dormea intors intregul Cabinet de plumb,
Cadavre reci, ce sunt corect aliniate pe un rand,
De-a lungul si in capul mesei asteptand s-apara ingerul,
Chiorâs, privindu-i pe sub ochii lui de plumb.


 



miercuri, 16 iunie 2010

M-AM INTORS DIN VIITOR (COSMARUL CONTINUA)




Nu stiu cu care dintre jocurile copilariei se poate compara comportamentul parlamentarilor romani pe care i-am vazut de luni, 14 iunie si pana marti, 15 iunie, in interminabilele momente cand trebuia sa se hotarasca si sa se aleaga ultimul membru (judecator) care sa faca parte din Curtea Constitutionala. Se vede ca temperaturile crescute de afara, care au facut pana si animalele de casa sa devina agresive cu stapanii lor, au avut o influenta nefasta asupra judecatii si comportamentului alesilor poporului. Indiferent ca este vorba de parlamentarii al caror partide se afla la putere sau de cei care se afla in opozitie, toata mascarada vazuta nu a facut altceva decat sa-mi lase, si in mod sigur nu numai mie, un gust foarte amar, cu senzatia aproape de necontrolat de a fi necesar sa scuip mereu pentru a scapa de el. Am negat mereu ideea unora precum ca ne-am merita soarta, insa pe zi ce trece tind din ce in ce mai mult sa adopt acest punct de vedere. Este mai mult decat suficient sa vezi ce se intampla in Parlament, sa vezi starea de spirit – la majoritatea parlamentarilor plina de voiosie -, sa ii privesti cat sunt de jucausi si de binedispusi, toti numai un zambet si plini de o energie debordanta, energie pe care multi dintre alegatori si-ar dori sa o mai aiba dupa o zi de munca “romaneasca”, asta in cazul in care mai au, inca, un loc de munca. Pentru ca spectacolul de circ gratuit oferit de PD-L sa fie complet, cu toate ca in Senat, cat si in Camera Deputatilor au fost dati odata drept castigatori ai celor doua posturi de judecatori un membru PNL, in persoana lui Teodor Melescanu si un membru al PSD, in persoana lui Valer Dorneanu, trebuia sa fie facuta si o “manarie” deoarece miza este extrem de mare, iar daca lucrurile ar decurge cat de cat corect in viitor la Curtea Constitutionala ar exista posibilitatea ca drumul si ascensiunea lui Traian Basescu ca presedinte-prim ministru, cat si a partidului din care face inca parte, contrar legii, sa nu mai fie atat de lin si lipsit de obstacole. In consecinta, la votul SH, s-a hotarat in Senat ca unul dintre judecatori sa fie Iulia Motoc, iar in Camera Deputatilor, celalalt sa fie Mircea Minea, ambii impusi de PD-L, in consecinta “indatorati” ai puterii actuale si nu ai apararii legilor in Romania. Asadar, partidul galetilor portocalii, procedeaza in politica la fel ca si in afaceri. In consecinta se observa tot mai pregnant ca majoritatea parlamentara portocalie, ajutata de UDMR in speranta obtinerii de drepturi si privilegii pentru populatia de etnie maghiara, isi bat joc de destinele unui popor si ale unei tari intregi, iar in ce priveste sperantele UDMR, aceasta formatiune “politica” ar trebui mai inainte sa priveasca cum procedeaza PD-L cu propriul popor, din care jumatate l-a adus, dupa cum se vrea a crede, la putere, iar pe urma sa se gandeasca la marea pacaleala careia va trebui sa ii faca fata. Traian Basescu este, dupa cate se pare, un as in jocul “PACALICI”! Asadar, drumul spre un al treilea mandat prezidential a inceput sa capete contur. Mai urmeaza modificarea Constitutiei in acest sens, dar inca nu e graba pentru surpriza care trebuie sa vina ceva mai tarziu. Probabil ca posturile de radio si televiziune private sau cele publice vor trebui sa inceapa sa produca emisiuni in care sa isi faca in primul rand “mea culpa” pentru toata balacareala din ultimii ani in care i-au tinut pe presedintele “factotum” al Romaniei, cat si partidul acestuia, apoi sa conceapa si sa difuzeze emisiuni patriotice inchinate “Epocii Portocalelor” si a minunatelor “realizari” ale acesteia precum si multe alte manifestari “culturale” placute nervilor auditiv si optic ai celui mai iubit dintre “lupii de mare” si ai haitei conduse de acesta. In caz contrar, ADIO licente ! Cenzura Nationala a Audiovizualului (CNA) este cu ochii in patru ! Prevad, intre altele, si o intensificare a activitatii primariilor in cardasie cu Administratia Domeniului Public in a pavoaza toate arterele principale din Capitala si marile orase, nefiind uitate insa nici cele mai indepartate catune, cu postere gigantice reprezentand chipul sefului de haita pentru ca niciun roman sa nu uite de la rasarit si pana la asfintit cine este binefacatorul acestei tari si al natiei romane. Soboruri de preoti (bugetari) vor face slujbe de sfintire si de duca-se pe pustii la fiecare poster in parte, pentru ca populatia sa se poata inchina cand trece prin dreptul fiecarui poster in parte. Pe strazile de la periferie vor putea fi puse si postere cu chipuri “dragi” selectate dintre ceilalti componenti ai haitei, dupa meritele fiecaruia. Un poster de dimensiuni mai mari insemnand mai multa opulenta, mai mult furt, aroganta, obraznicie etc. La aceste postere, insa, nu vom avea voie sa ne inchinam deoarece in societatea in care va urma sa traim nu va fi admisa concurenta. Acest fapt se poate intrevedea de pe acum, deoarece in prezent Guvernul este singurul care are voie sa fure, iar restul lumii, nu, iar politica in acest sens va continua cu reguli mult mai draconice. Firmele private se vor desfiinta, iar cei care le-au detinut vor fi trimisi la constructia Canalului Bucuresti-Dunare. Toate produsele comercializate in Romania vor fi de import, pe fiecare produs, indiferent de categorie, va exista stantat un poster cu chipul “mult iubitului”. Iar pentru ca toata lumea sa fie multumita urmeaza ca granitele tarii sa fie inchise inspre exterior pentru ca tot romanul sa invete sa divinizeze dictonul “Sa mori bine, acasa la tine!” Lozinca “Sa traim bine!” s-a adresat si se va adresa intotdeauna numai clasei conducatoare, la fel ca si celelalte de felul “Sa furam, sa mintim, sa inselam bine!” Strainii care urmeaza sa intre in tara noastra, pe baza de vize speciale indiferent de tara de provenienta, vor trebui ca pe langa alte conditii obligatorii sa o indeplineasca si pe aceea de a avea asupra lor un ceas special, produs in atelierele de mecanica fina aflate in proprietatea “mult iubitului”, procurat in prealabil numai din Romania, care la vama, si numai in prezenta politiei de frontiera, sa fie dat un urma cu cincizeci de ani sau chiar mai mult, in functie de precizarile politistului, urmand ca apoi sa fie sigilat. La iesirea din tara toate ceasurile vor fi oprite la punctul de frontiera, urmand a fi puse din nou la comercializare pentru alti si alti turisti dornici sa viziteze ceea ce a mai ramas dintr-o tara care s-a numit odata Romania! Din pacate nu am reusit sa ies si sa vad ce era scris la intrarea in Romania pentru ca m-am trezit din somnul care intr-adevar incepuse sa nasca monstri.

marți, 8 iunie 2010

UCIGATOAREA GORGONĂ MEDUSA DIN CARPATI

Joc puzzle, numit GORGONA MEDUSA, aparut si dezvoltat in Romania in ultimii douazeci de ani. Printr-o simpla rearanjare a pieselor au fost create, si, totodata, pot fi create noi figuri politice, dintre cele mai hidoase si cu cele mai diverse coloraturi. Regulile jocului se invata in primele luni de mandat si nu se uita niciodata. Telul fiecarui jucator este sa ajunga cat mai sus in ierarhie, dar si in bogatie, indiferent de mijloacele folosite. Chiar daca este conceput de "politicieni" si jucat numai de ei, acest joc nu este unul preponderent politic, ci este conceput pentru a-i obisnui pe creatori cu viata infractionala, cu "ingineriile" economice, cu afacerile facute, daca se poate, numai cu statul, cu jaful, cu cheltuirea fara rost a banului public, cu minciuna, bataia de joc, aroganta, obraznicia, tupeul etc. Fiecare "potrivire" a pieselor pe tabla de joc este simtita de populatia prea supusa pe propria-i piele, de la an la an, din ce in ce mai acut. Cu cat aceasta rezista mai mult, cu atat placerea jucatorilor creste ajungand la paroxism transformandu-i, din ceea ce s-ar fi putut numi pana la un punct "oameni", in fiinte imaginare scabroase ce amintesc de mitologia greaca, de unde si numele jocului. Despre un  jucator, odata ajuns in aceasta faza, se poate spune ca a devenit dependent. Din acest moment nimic nu ii mai poate opri transformarea in cel mai mare rau posibil, iar din pacate se observa la momentul de fata ca peste trei sferturi dintre cei mai activi jucatori sunt dependenti de mai multa vreme, capatand deja chipuri de bestie cu infatisare cat de cat umana. Concret nimeni nu are solutia prin care se poate scapa de aceste fiinte ce in curand vor incepe sa calce pe cadavre, nu numai la figurat, ci si la propriu, urmand a lasa in urma numai lesuri. Ar fi bine ca si sclavii acestor gorgone sa beneficieze de o replica a acestui joc prin care sa poata face fata atacurilor tot mai frecvente ale bestiilor, sa invete si sa puna in practica, fara mila, metode de a scapa de acestea. Cine a mai ramas de buna-credinta si gaseste un astfel de joc lasat nesupravegheat este rugat sa il "fure", lucru deloc greu, si sa il faca de indata cunoscut multimilor de sclavi.